Prima editie a expozitiei internationale CARNEXPO a adus participantilor peste 200 de noi contracte cu o valoare comerciala de aproximativ 2,3 milioane euro si multe alte perspective pentru noi parteneriate, urmand ca negocierile sa continue intre specialistii industriei.
La targul CARNEXPO, au fost prezenti peste 40 de furnizori din industria carnii acoperind atat segmentul de materii prime precum carne, condimente, mebrane si aditivi cat si utilaje si echipamente pentru abatorizare, procesare, cantarire si ambalare.
In acelasi timp, peste 30 de producatori de produse din carne, cu sedii si puncte de lucru in toate zonele tarii, au fost prezenti in cadrul targului, expozanti dar si vizitatori care au avut oportunitatea de a negocia direct noi contracte de business si de a afla informatii despre cele mai noi produse promovate de unii dintre cei mai importanti jucatori din industrie.
Aproximativ, 20% din totalul expozantilor din cadrul targului sunt companii multinationale, active atat pe piata locala cat si pe cea Europeana. Acest fapt demonstreaza ca segmentul de carne, echipamente si produse derivate are un potential de dezvoltare foarte mare in Romania.
CARNEXPO este cel mai mare eveniment de profil organizat pana acum in sud-estul Europei, cu 76 de firme expozante si o suprafata de expunere de peste 6000 mp.
Pe parcursul celor patru zile de targ, mai multe companii au prezentat demonstratii practice pentru echipamente, solutii si concepte utilizate pe piata de profil. In acelasi timp, vizitatorii targului au degustat produsele celor mai importanti producatori de produse din carne si mezeluri precum : Aldis, Cris-Tim, Caroli, Agricola Bacau, Sergiana, Ferma Zootehnica, Carmolimp, Marcel, Ave Impex, CIA Aboliv si multi altii.
Programul de manifestari al editiei a cuprins evenimente, seminarii, workshopuri si prezentari
„CARNEXPO a fost un bun prilej pentru ca fiecare specialist si factor de decizie din industria carnii sa descopere cele mai bune idei, sugestii si evolutii pentru initierea, extinderea sau modernizarea propriei afaceri. Pe intreaga durata a expozitiei atat companiile furnizoare cat si producatorii au incheiat tranzactii si au legat noi parteneriate pentru dezvoltarea afacerilor alaturi de firmele prezente in cadrul targului” Eugen Capra, Project Manager CARNEXPO
La targul CARNEXPO, au fost prezente toate companiile furnizoare din industria carnii, incepand de la furnizorii de materii prime, carne, condimente, membrane, aditivi, pana la furnizorii de utilaje si echipamente pentru abatorizare, transare, procesare, cantarire si ambalare, printre care se numara companii importante precum Darimex, Multivac, Marel, Pentapac, Meat Systems, Ria Do Trading, Utilia, Di-co Total, Horeco, Baroncini, Inorogul, Frigotherm, Krehalon, Rosu, Linde Gaz, Sudpack, Eurato, Eurofood Technik, Sudometal, Ecolab, Weber, CSB-System, Latin Pack, Digi Romania, Neomine.


Peste 200 de contracte incheiate la CARNEXPO




